De 10 zile soarele nu mai vrea sa se arate muritorilor din Bucuresti, iar ca depresia sa fie la ea acasa, a inceput sa ploua...ca primavara!
Vremea asta e buna pentru meditatii, pentru organizare dar si pentru a starni gusturi mai vechi, amintiri ale obiceiurilor pe care le-am prins pe vremea bunicilor nostrii.
Dupa o plimbare prin gospodaria de la tara, vazand cuptorul de paine si instrumentele de pus turta in cuptor - carpator- mi-am adus minte de modalitatea de a ne aduna cand eram mici in jurul unei "oale" sacre: pasatul din care se facea turta de malai. Si ce fericire era pe noi, cei mici, sa ne adunam din sat si sa stam cate 5 -10 in jurul oalei din care ieseau aburii calzi si cu un miros aparte, de malai oparit si incins, asteptandu-ne randul sa caram cu lingura cea mare pasatul nitel sarat. Parca mancam trufandale!
Asa ca vremea asta mohorata m-a pus in situatia de a ma refugia in trecut, vanand amintirile insotite de un miros, altfel decat Proust.
Si iata ca am pus-o de o turta, asteptand acum sa vad rezultatul final al acestei experiente. Sper sa fie gustoasa, chiar daca nu e coapta in cuptorul cu lemne, cum era aceea din copilarie. Gustul ar cam trebui sa fie identic, mai putin mici nuante.
Mmmmm
