Iata ca anotimpul rece nu asteapta si s-a instalat si in Bucuresti de cateva zile. Primii fulgi de nea imi starnesc amintiri din copilarie, incerc sa simt totul cu aceeasi inocenta si placere. E adevarat ca altfel era iarna la tara, asternandu-se un strat de zapada peste casele cufundate in linisite ca intr-un lintoliu, si altfel se vede iarna intr-un oras agitat ca Bucurestiul. Dar esenta ramane aceeasi. Perceptia poate fi identica daca facem abstractie de diferentele arhitecturale si de decibelii aflati la limita maxima uneori, pentru ca odata cu prima zapada parca vine si o stare ce determina ambuteiaje infernale, asezonate cu nervozitatea soferilor. In sat, pe ulita, nimic din toate astea; e doar o liniste de mormant si un joc diafan al fulgilor de nea in zborul lor lin catre pamant. Plus bucuria copiilor exprimata mai mult sau mai putin. Ciclicitatea anotimpurilor...un joc prin care Dumnezeu sau Marea Inteligenta Universala ne arata o cale pentru a ajunge "in centru", indiferent de modul in care se manifesta.
Alecsandri - Iarna
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi
Peisajele sunt de vis, chiar daca pozele sunt luate de pe net.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu