Senzatii de toamna

Uneori soarta ne este harazita de zei. Ei decid pentru noi. Noi devenim doar instrumente de lucru, simpli spectatori in piesa ce se scrie cu noi si despre noi. Interactionam cu ceilalti pentru ca soarta ne scoate in cale situatia respectiva. Altfel viata ar decurge sub un alt semn. Dar ea curge asa cum trebuie sa fie, uneori fara posibilitatea de a ocoli destinul.
Noptile mele de insomnie sunt un dat. Nu chem nimic, nici strabunii si nici muza, pur si simplu, somnul nu se lipeste de mine iar surescitarea e la ea acasa. Uneori poate ne cautam rostul in lume. Ne agatam de lucruri pentru a ne duce viata mai usor. Ne uitam in oglinda si trebuie sa fim mandri de ceea ce suntem. Sau poate ca ar mai trebui facut ceva...
Astept uneori cu interes sa fac doar cativa pasi prin iarba plina de roua, sa ascult greierasii cantand, sa simt mireasma florilor de salcam sau tei, in timp ce soarele scalda nadirul in corole aurii.
Florile vor trece, dar nu si perceptia noastra despre ele. Timpul trece? Nu, doar noi! El este etern!
O albina a intepenit cu aripile desfacute intr-o floare. Si-a ales sa se odihneasca definitiv pe o floare a soarelui, ca un ultim salut pentru intreaga-i existenta.

Spre Sinaia

Codrul a prins in frunze pastelul unui pictor iscusit... Privesc in zare si imi pare ca Deus s-a jucat de-a toamna...aprinzand lumini pentru noi!

Casa strabunicului

O casa batraneasca asteapta noi suflete care sa-i improspateze fata si zestrea. Cuminte, intre vita de vie si merii obositi de vremea ce a trecut prin frunze si peste trunchiul scobit de furtuni. Asteapta proiecte care sa-i dea stralucirea de altadata...